Activități realizate în anul 2019, la împlinirea a 150 de ani de la înființarea gimnaziului

Vineri, 29 martie 2019, la sediul central al Muzeului județean ”Teohari Antonescu” a avut loc vernisajul expoziției ”Savin Popescu. 1894-1965”, în prezența unui public numeros, format din adulți (reprezentanți ai principalelor instituții de învățământ și cultură din municipiu, câțiva foști elevi ai marelui profesor, alți prieteni ai Muzeului), elevi ai actualului Colegiu Național ”Ion Maiorescu”, reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu, însoţind deţinuţi.
Realizată de Muzeu, prin secția sa de istorie memorială, în parteneriat cu școala pe care Savin Popescu a condus-o 23 de ani și unde a fost profesor patru decenii, expoziția cuprinde bunuri culturale ce fac referire la viața personală și activitatea didactică și managerială a profesorului Savin Popescu, aflate în patrimoniul celor două instituții.
Manifestarea a fost deschisă de Ionel Muscalu, managerul Muzeului, iar prezentarea personalității celui aniversat a fost făcută de muzeograful Emil Păunescu. Au mai luat cuvântul cu informații complementare profesorii Dumitru Manda, Mircea Alexa şi inginerul Nicolae Fudulu.
Evenimentul aniversează pe de o parte împlinirea a 125 de ani de la nașterea cunoscutului profesor și director și deschide seria manifestărilor din cadrul programului ”150 de ani de la fondarea Gimnaziului din Giurgiu”. Secțiunea ei fotodocumentară va fi itinerată la mai multe școli, iar o parte din patrimoniul tridimensional va sta la baza unei viitoare expoziții memoriale permanente.

Imagini de la eveniment puteti vedea aici.

Acest articol a fost publicat în Asociatia Pro Maiorescu, CNIM în presă, MAIO 150, Scoala altfel, Uncategorized. Salvează legătura permanentă.